Ciocnire frontală între două maşini care depăşeau autoturisme parcate pe sensul lor de mers
Joi, în jurul orei 19.15, în timp ce conducea un autoturism pe strada Grănicerului din comuna Frumosu, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Rădăuți, a întâlnit un autoturism parcat pe sensul său de mers și s-a angajat în depăşire chiar dacă din sens opus venea o maşină condusă de un bărbat de 63 ani, din comuna Frumosu, care la rândul său, depăşea un alt autoturism parcat pe sensul său de mers. „Cele două autoturisme au efectuat în mod neregulamentar manevra de depășire a autoturismelor care se aflau oprite pe sensurile lor de mers și s-au acroșat”, se precizează în comunicatul poliţiei. În urma coliziunii, conducătorul auto de 52 de ani a suferit leziuni uşoare.Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 63 de ani și de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 52 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii