Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Asociaţia Nes Designer Cultural Suceava organizează joi, 10 martie a.c., între orele 10.00 - 12.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene, cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea scriitorului Petre Dulfu (10 martie 1856 - 31 octombrie 1953), activităţile intitulate generic „Pe urmele lui Păcală”.În program: Evocarea personalităţii lui Petre Dulfu, Expoziţie de carte, Lecturi publice, Vizionarea filmului ,,Păcală” - în regia lui Geo Saizescu, Întâlnire cu clovnul Bobo.