Un autoturism BMW în care se aflau un tânăr, soţia sa şi trei copii a luat foc în trafic, în centrul Sucevei, în apropiere de intersecţia de la Biblioteca „I.G. Sbiera”. Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 16.45, tânărul care conducea BMW-ul înmatriculat în Italia circulând pe direcţia Centru-Policlinică. În primă fază, a început să iasă fum din zona compartimentului motor, iar apoi au apărut şi flăcările. Cei doi tineri au luat copiii şi au părăsit la timp maşina. Ajutaţi şi de câţiva tineri aflaţi în parc, oamenii au scos din maşină documentele şi bunurile pe care le aveau. Focul a cuprins partea din stânga-faţă a maşinii, care a ars violent. Până la sosirea pompierilor, câţiva martori oculari au încercat să intervină cu stingătoarele. Totuşi, având în vedere violenţa incendiului, nimeni nu a avut curajul să se apropie prea mult. La faţa locului au ajuns în scurt timp pompierii de la Detaşamentul Suceava, care au lichidat incendiul.

Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni, a declarat că incendiul a fost anunţat la 16.44, iar la 17.05 focul era deja stins în totalitate. Au ars elementele compartimentului motor, dar şi elemente ale caroseriei.

Din primele cercetări ale pompierilor rezultă că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la un conductor electric defect.