Miercuri seară, în etapa cu numărul 12 din Liga Naţională de Handbal, Universitatea Suceava a pierdut confruntarea de pe teren propriu cu CSM București la o diferenţă de 5 goluri, scor 24 – 29. Prima repriză a fost una destul de echilibrată la capătul căreia oaspeţii conduceau la trei goluri, după două reușite în ultimul minut, scor 16 – 13. În partea secundă, bucureștenii au profitat de două sau trei decizii controversate ale arbitrilor și s-au dus la șase goluri. George Șelaru a închis bine poarta și studenţii au avut mai multe șanse de a se apropia, de a egala și chiar de a conduce, dar au ratat foarte mult și oaspeţii au plecat cu cele trei puncte puse în joc.