Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată vineri, la ora 17.58, despre faptul că mai multe persoane i-au sustras unui bărbat de 63 de ani, din comuna Șaru Dornei, suma de 9.000 lei.

În urma verificărilor s-a stabilit că persoana vătămată locuiește împreună cu sora sa pe raza comunei Șaru Dornei, iar joi a primit o sumă de bani pe care a împărțit-o cu aceasta, ca urmare a vânzării unui teren.

Vineri, acesta a consumat băuturi alcoolice pe raza satului, iar în jurul orei 13.00 s-a deplasat la locuința sa împreună cu doi tineri pe care îi ştia din vedere, aceştia ocupându-se cu comerţul ambulant pe raza judeţelor Suceava şi Bistriţa-Năsăud. Bărbatul le-a solicitat acestora să-l ajute la stivuirea unor lemne, iar după ce au lucrat circa o oră, persoana vătămată i-a invitat pe cei doi în locuință și au consumat împreună 2 litri cu vin. Ulterior, proprietarul a adormit pe un pat din dormitorul locuinței, iar când s-a trezit a constatat că nu mai avea asupra sa suma de 9.000 lei ce o ținea într-un buzunar de la cămașă.

Polițiștii au dispus de îndată măsuri specifice, instituind filtre rutiere şi sporind activităţile de patrulare, inclusiv în zona gărilor. Totodată, poliţiştii judiciarişti au intensificat măsurile investigative, stabilind faptul că cei doi suspecți, un tânăr de 24 de ani, din orașul Broșteni, și un minor de 14 ani, din județul Harghita, însoţiți de alte persoane, au părăsit municipiul Vatra Dornei cu trenul, deplasându-se către judeţul Bistriţa-Năsăud.

Astfel, sâmbătă, la ora 04.15, în gara din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, polițiștii i-au identificat pe cei doi suspecți și alte 7 persoane, unii minori, toți din aceeași familie, iar în urma percheziţiei corporale, asupra acestora a fost găsită şi ridicată suma de 8.806 lei, a cărei provenienţă nu a putut fi justificată.

Toate cele nouă persoane au fost conduse la sediul Secţiei 15 Poliţie Rurală Vatra Dornei, unde, în urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că membrii acestei familii practică vânzarea ambulantă de produse textile şi cerşetoria pe raza mai multor localităţi din judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud, se împart în grupuri de 3-4 persoane în care se include şi un minor şi se cazează temporar la diferite persoane.

Astfel, vineri, profitând de faptul că bărbatul de 63 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice și ulterior a adormit, cei doi suspecți i-au sustras suma de 9.000 lei, după care au plecat.

Persoanei vătămate i-a fost restituită suma de 8.806 lei. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.