Cunoscut ca părintele care a îngrijit peste o sută de copii orfani sau abandonaţi de părinţi, preotul Mihai Negrea de la Mănăstirea Podu Coşnei, a murit marţi noaptea, la  vârstă de  65 de  ani. Boala l-a răpus, însă dragostea pentru semeni rămâne un exemplu de urmat.

 Din 2006, de când a venit să slujească la Mănăstirea Podu Coşnei, situată la intrarea în comuna Poiana Stampei, părintele Mihai Negrea şi-a dedicat viaţa copiilor care aveau nevoie de adăpost, hrană şi educaţie. Cu sacrificii, bătând din poartă în poartă, la prieteni, cunoscuţi, sponsori din zonă, ajutat de cei care au putere materială, de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de ceilalţi călugări din obştea mănăstirii şi de autorităţile locale, părintele Mihai Negrea a dat o şansă copiilor abandonaţi de familie, găsiţi de poliţie sau jandarmi pe străzi şi pe care nu-i ajută nimeni sau aflaţi în situaţii critice prin diverse părţi ale judeţului. La Podu Coşnei copiii au găsit condiţii decente de viaţă, unde s-au format ca oameni şi au devenit utili societăţii, unii dintre ei urmând şi cursuri universitare după terminarea liceului.

În anul 2013, la a doua ediţie a Galei “Top 10 Suceveni” organizată de Cotidianul Monitorul de Suceava, Preotul Mihail Negrea, s-a numărat printre cei 10 sucevevni de top şi a primit şi premiul publicului, după ce fiecare invitat prezent la eveniment şi-a exprimat opţiunea pentru unul dintre cei zece nominalizaţi în „Top 10 Suceveni”.