Asociaţia „Freamăt de speranţă”, în parteneriat cu Primăria Câmpulung Moldovenesc, organizează vineri, 14 aprilie, de la ora 14:00, la Aquarius Center din Câmpulung Moldovenesc, „Târgul de vise al iepuraşului”, ediţia a IV-a, o campanie de susţinere şi ajutorare a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din Câmpulung Moldovenesc înscrişi în Asociaţia „Freamăt de speranţă”. Acţiunea, ajunsă la a IV-a ediţie, a fost iniţiată de Sebastian Crăciun, în vârstă de 14 ani, care suferă de tetrapareză spastică, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, căruia i se mai spune şi „Micul poet”.

În urmă cu patru ani, Sebi s-a gândit că atât Moş Crăciun, cât şi Iepuraşul de Paşte ar trebui să poposească şi la copiii speciali, la copiii cu dizabilităţi. Sebi, sprijinit îndeaproape de mama lui, Anca Crăciun, şi de o mână de prieteni, a înfiinţat un ONG care asigură de peste un an de zile tratamentul recuperator pentru 30 de copii şi tineri cu dizabilităţi, oferindu-le acestora, gratuit, şedinţele de kinetoterapie, masaj, logopedie, psihologie şi terapie ocupaţională. Asociaţia este pentru mulţi dintre copii o a doua casă. Pe lângă terapiile atât de necesare şi costisitoare, ei au găsit un sprijin în voluntarii şi sponsorii care vin în permanenţă să-i cunoască la asociaţie, să-i ajute şi să-i încurajeze.

Donaţii se pot face şi în contul Asociaţiei „Freamăt de Speranţă”, cu specificaţia ,,pentru Târgul de vise”. Contul este deschis la BTRL, RO 92 BTRLRONCRT0308584101.