Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava au organizat o amplă acţiune de verificare a mai multor unităţi economice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, contrabandă şi comerț ilicit. Astfel, miercuri, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava, în cooperare cu Poliția municipiului Suceava, Serviciul Județean de Poliție Transporturi şi lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, a organizat o acţiune pe raza municipiilor Suceava, Fălticeni şi Rădăuți, pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi a comerțului licit.La acţiune au participat peste 30 de poliţişti, fiind verificate 52 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale.În cadrul acţiunilor, poliţiştii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 87.400 lei.Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 12.000 lei, constând în ţigări, bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte etc.„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, legalitatea actelor de comerţ fiind un obiectiv prioritar al poliţiştilor, mai ales în condiţiile în care se preconizează o intensificare a activităţilor comerciale generată de apropierea sărbătorilor specifice lunii decembrie”, se precizează în comunicatul poliţiei.