Municipiul Suceava, prezent cu un stand special la Târgul de Turism al României, deschis joi, la Romexpo, a primit distincţia de "Destinaţie Europeană de Excelenţă”.

Prezent la Bucureşti, la evenimentul de deschidere a Târgului de Turism în care Suceava beneficiază de o promovare specială, primarul Ion Lungu a participat alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gheorghe Niţă la festivitatea de acordare a acestei distincţii.

„Această premiere reprezintă o recunoaştere a eforturilor făcute de municipiul Suceava şi Consiliul Judeţean pentru promovarea turismului cultural şi oportunitatea de promovare a acestei categorii de turism la nivel naţional şi internaţional”, a declarat primarul Ion Lungu, care a precizat că proiectul EDEN în baza căruia a fost făcută selecţia de către Comisia Europeană a fost depus de administraţia judeţeană pe valori de patrimoniu din municipiul Suceava.

Pentru standul Sucevei de la Târgul de Turism au fost pregătite mai multe materiale promoţionale - magneţi, căni cu sigla destinaţiei de excelenţă, broşuri de prezentare, o replică a Porţii Cetăţii, prin care să treacă vizitatorii, atracţia principală fiind un jilţ domnesc pe care se pot aşeza, dar şi o coroană, cu care se pot poza, având drept fundal Cetatea de Scaun.

Standul Sucevei din cadrul Târgului de Turism al României va putea fi vizitat până duminică, 19 noiembrie, inclusiv.