Începând de luni, sucevenii au la dispoziţie o linie expres de transport public local Burdujeni – Centru, menită să-i deservească pe cei care vor să ajungă rapid la serviciu ori la şcoală.

Înfiinţarea acesteia este posibilă odată cu achiziţionarea de către TPL a trei autobuze Irisbus Agora.

„Începând de luni, 4 decembrie 2017, se înființează o nouă linie de autobuz, linia expres nr. 1. Pentru că s-a observat o aglomerare a mijloacelor de transport care circulă pe porțiunea de traseu dintre stațiile Orizont și Centru în anumite intervale orare, T.P.L. S.A. a achiziționat trei autobuze rulate marca Irisbus Agora, de culoare albastru deschis, care vor circula pe ruta Cinema Burdujeni – Autogară și retur”, a anunțat viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi.

Cele trei autobuze de pe linia expres nr. 1 ar trebui să aibă o frecvență de 10 minute, în intervalele orare 6:50 - 9:30 și 11:30 – 16:30.