Lectoratul de limbă română al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) de la Cernăuţi a organizat vineri, 15 decembrie 2017, în cadrul Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi (CHNU), în colaborare cu Centrul de Studii Româneşti, o nouă masă rotundă internaţională, cu tematica „Interferenţe lingvistice şi culturale la Cernăuţi şi în lume”. Gazda evenimentului, dr. Gina Puică, lectorul de română, a menţionat în deschidere că tematica i-a fost inspirată de oraşul Cernăuţi, spaţiu prin excelenţă al convieţuirii multilingve şi multiculturale, adăugând că şi prin această masă rotundă Lectoratul de română contribuie la aprofundarea cunoaşterii limbii şi culturii româneşti de către publicul ucrainean, demers inseparabil astăzi de deschiderea către alte limbi şi culturi.Prezentă la eveniment, Consulul General al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, a salutat evenimentul, considerând că acesta se înscrie în necesarul proces al relaţionării interstatale prin cultură, fiind şi o ilustrare a devizei Uniunii Europene, „Unitate în diversitate”. Pe aceeaşi linie s-a situat şi prorectorul responsabil de relaţiile internaţionale al USV, prof. univ. dr. Ştefan Purici, care în intervenţia sa s-a referit la colaborarea privilegiată dintre Universităţile din Suceava şi din Cernăuţi şi la Bucovina ca spaţiu expus în mod fertil interferenţelor.Aceste luări de cuvânt oficiale au fost urmate de trei comunicări ştiinţifice. Lector univ. dr. Raluca Dimian (USV) a prezentat partea mai puţin cunoscută a operei lui Paul Celan (poet şi traducător născut la Cernăuţi în 1920), cea scrisă în limba română, pe care a analizat-o în contextul global al operei celaniene, care a fost redactată majoritar în limba germană. Au urmat lector univ. dr. Felicia Vrânceanu şi lector univ. dr. Nikoletta Holovach (CHNU), care au făcut expuneri teoretice despre fenomenul interferenţelor lingvistice, cu aplicaţii direct referitoare la situaţia limbii române vorbite în Nordul Bucovinei.În final, un grup de cursanţi ai Lectoratului de română, constituit majoritar din cadre didactice ale Universităţii „Yuriy Fedkovych”, a ilustrat prin propria prezenţă, cât şi prin dezbaterea avută, esenţa tematicii abordate în cadrul întregii mese rotunde.Reamintim că Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava sprijină în mod deosebit activitatea Lectoratului de română de la Cernăuţi. Printre cele mai recente proiecte susţinute se numără o aplicaţie practică de patru zile (4-7 decembrie 2017) în Nordul României, de care a beneficiat un grup de cursanţi cernăuţeni.