Un copil de 2 ani şi 4 luni din cătunul Bahna, comuna Vicovu de Sus, a fost găsit mort în cursul zilei de sâmbătă, 6 ianuarie, la aproximativ 300 de metri de graniţa cu Ucraina.

Copilul se juca vineri în curtea casei, împreună cu fraţii săi. La moment dat, a ieşit din curte şi a plecat singur pe uliţa cătunului, plângând. Sesizând lipsa copilului, tatăl său, împreună cu câţiva vecini, l-a căutat până în jurul orei 18:00, când a sunat la numărul de urgenţă 112. Zeci de poliţişti din cadrul IJP Suceava, poliţişti de frontieră şi lucrători ISU au fost deplasaţi rapid în zonă şi l-au căutat pe copil, fără succes, ore întregi.

În cursul dimineţii de sâmbătă, cercetările au fost reluate cu efective sporite care, la orele amiezii, însumau peste 150 de angajaţi MAI plus voluntari din zonă. S-au folosit şi câini de urmă, iar căutările au fost asistate de un elicopter cu cameră de termoviziune din dotarea MAI.

De abia în jurul orei 15:00 a fost găsit trupul neînsufleţit al copilului, la circa 1,5 kilometri de casă, pe un câmp arat, la aproximativ 300 de metri de fâşia ce marchează graniţa cu Ucraina.

Din primele cercetări, cel mai probabil, decesul a fost provocat de un şoc hipotermic, copilul fiind îmbrăcat sumar.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca după efectuarea necropsiei să se stabilească cu exactitate cauza morţii copilului. (M.S.)