Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava va deveni Centru de Excelență în Tehnologia Informației (CETI) în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Educației Naționale, cu sprijinul Guvernului Japoniei. Alte două colegii din județ (Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni) s-au înscris în cursa pentru această titulatură, candidaturile fiind evaluate de Inspectoratul Școlar Suceava, pe baza unor criterii stabilite de ministerul de resort. Ca urmare a rezultatului, Colegiul „Ștefan cel Mare” va beneficia de un laborator IT dotat cu 26 de calculatoare performante și o tablă interactivă. 60 astfel de centre vor funcționa în toată țara, proiectul având ca obiectiv asigurarea condițiilor optime de pregătire și dezvoltare a elevilor din clasele IX - XIII capabili de performanțe înalte. Procesul de selecție a liceelor are două etape. Prima etapă a constat în desemnarea câte unui centru la nivelul fiecărui județ. Dintre criteriile care au fost luate în calcul menționăm: existența profilului matematică-informatică, intensiv informatică, elevi cu rezultate la olimpiadele de profil, profesori pregătitori ai lotului național de informatică etc. Au fost eligibile liceele care și-au asumat îndeplinirea mai multor condiții (program de cel puțin 10 ore/ săptămână adresat copiilor din comunitate interesați să participe la activități, pe o durată de cel puțin doi ani de la data punerii în funcțiune a centrului, formarea de cadre didactice). Etapa a II-a presupune o evaluare efectuată de o comisie națională în urma căreia vor fi selectate încă 13 centre la nivel național, din regiunile mai puțin dezvoltate, care obțin cele mai bune punctaje și respectă principiul conform căruia, în fiecare județ, nu pot fi mai mult de două centre.Potrivit ministerului de resort, implementarea acestui proiect pornește de la modelul japonez de a preda această disciplină și de la necesitatea înființării în țara noastră a unor centre care să ofere elevilor o pregătire avansată, calificată și centrată pe aptitudinile și nevoile lor de instruire, respectiv pe stimularea creativității.