Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” organizează vineri, 26 ianuarie, la ora 12:00, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, o conferință dedicată Zilei Internaționale a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie, dată la care, în anul 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare, situat în Polonia, la Auschwitz-Birkenau, a fost eliberat de armata sovietică.), susținută de scriitoarea Angela Furtună. Moderatorul evenimentului va fi istoricul Gabriel-Gheorghe Cărăbuș, managerul Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera”. Conferința scriitoarei Angela Furtună va avea două secțiuni: „Supraviețuitori ai Holocaustului, prin Artă și Adevăr. Din Bucovina, în marea literatură a lumii: Norman Manea, Paul Celan, Arnold Daghani, Aharon Appelfeld, Rose Ausländer"; „Mari români la Yad Vashem (Memorialul Holocaustului de la Ierusalim). Respect și omenie pentru oameni de omenie de ieri – modele și punți de legătură între popoarele de azi". La final, vor putea fi vizionate filme despre istoria și mărturiile de la Auschwitz – Birkenau. În cadrul evenimentului va fi organizată și o miniexpoziție de carte cu tema Holocaustului.