Un individ în vârstă de 32 de ani a creat un adevărat scandal în cursul zilei de sâmbătă, iar pentru a fi încătuşat şi dus la audieri la poliţie a fost nevoie de mai bine de două ore. În acest interval, George Valentin Negru a oferit un spectacol în care şi-a implicat soţia şi copilul minor, pe care i-a folosit drept scut pentru a se apăra de poliţişti.

Totul a plecat de la o banală sesizare venită din partea unei vecine, care a sunat la 112 în jurul orei 14.30, şi a reclamat că mai mulţi câini aparţinând lui Negru sunt un adevărat pericol pentru oamenii din zonă.

Imediat ce i-a văzut pe agenţii veniţi la locuinţa sa, George Valentin Negru i-a înjurat şi ameninţat cu moartea. Unul din poliţişti a folosit spray-ul iritant lacrimogen şi a pulverizat un jet în direcţia agresorului, moment în care bărbatul a scos cuţitul din pantaloni şi s-a îndreptat spre agent cu intenţia de a-l lovi.

Pentru că nu dădea nici un semn că ar avea de gând să se liniştească şi să coopereze cu poliţiştii, aceştia l-au somat şi au scos pistoalele ameninţând că le vor folosi.

A fost momentul în care bărbatul şi-a chemat soţia şi copilul minor, pe care i-a folosit drept scut pentru a se proteja. Având în vedere că situaţia devenise una extrem de complicată şi tensionată, la faţa locului s-au deplasat lucrătorii Secţiei Rurală 4 Poliţie Gălăneşti, dar şi un echipaj de intervenţie rapidă al IPJ Suceava.

În cele din urmă, George Valentin Negru a fost capturat şi încătuşat, iar la controlul corporal, în buzunarul din dreapta față al pantalonilor a fost găsit un cuțit cu lama de circa 10 cm, cuțitul folosit pentru a-i ataca pe oamenii legii.

Sâmbătă seară, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri Judecătoria Rădăuţi a emis pe numele său un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de ultraj.