Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava fac apel la populaţie să se adreseze Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) doar dacă este într-adevăr necesar, recomandându-le celor care nu au afecţiuni grave și prezintă simptome minore să se adreseze mai întâi medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau altor policlinici.

Potrivit medicului Liviu Cîrlan, șeful UPU Suceava, din cauza numărului mare de prezentări în cadrul secţiei, timpii de așteptare până în momentul consultaţiei au crescut la 4, 5 ore în cazul pacienţilor care nu necesită asistenţă medicală de urgenţă și care au primit cod de triaj albastru sau alb.

„Rugămintea noastră, a medicilor din UPU, este ca cei care nu au probleme foarte grave să se adreseze în primul rând medicului de familie, să se îndrepte spre ambulatorii sau să aibă răbdare până la consultaţie. Altfel, medicii secţiei, în loc să-și concentreze atenţia pe cazurile grave, cu afecţiuni justificate - politraumatisme, infarct, accidente vasculare etc. - trebuie să aloce timp și pentru nonurgenţe”, a explicat Liviu Cîrlan.

Acesta a prezentat un raport al secţiei, aferent lunilor ianuarie 2017 și ianuarie 2018, menţionând că numărul prezentărilor a crescut în prima lună a acestui an cu 400 faţă de aceeași perioadă a anului trecut. În ianuarie 2017, 8.483 de persoane s-au prezentat la UPU Suceava, în timp ce în ianuarie 2018 s-au înregistrat 8.883 de prezentări.

„Din totalul de 8.883 de pacienţi, doar 1.698 au fost aduși cu ambulanţa sau SMURD, iar restul au venit cu mijloace proprii. Mai mult, au fost 2.792 de internări, circa 25% din total, ceea ce arată că nu toate prezentările au fost justificate. Observăm că pe coduri de triaj, din cei 8.883 de pacienţi, 1.626 reprezintă pacienţi care au cod albastru și alb, practic sunt nonurgenţe, care vin pentru consulturi”, a mai subliniat Cîrlan. De asemenea, aproape 70% din totalul pacienţilor din ianuarie au beneficiat de investigaţii de laborator, fiind efectuate și un număr mare de radiografii.

Pentru a decongestiona aglomeraţia din UPU și pentru a putea face faţă afluxului de pacienţi, reprezentanţii celei mai mari unităţi spitalicești din judeţ au precizat că, începând cu data de 1 martie 2018, în zilele de sâmbătă și duminică și de sărbătorile legale va fi deschisă o a treia linie de gardă în UPU, în intervalul orar 8.00 - 20.00.

„Vom crește numărul de gărzi, ceea ce nu este un lucru foarte plăcut pentru medici, sunt urgentiști care au câte 8 - 9 gărzi pe lună”, a mai adăugat Cîrlan.