Sediul Primăriei Suceava are mari șanse să fie reabilitat și modernizat din fonduri europene, proiectul depus de municipalitate fiind declarat eligibil.

„Pe 16 februarie a avut loc faza finală de evaluare tehnică și economică a proiectului de reabilitare și creștere a eficienței energetice a sediului Primăriei Municipiului Suceava. A fost făcută și vizita în teren, proiectul a trecut testul de eligibilitate.

Suntem în perioada de precontractare, a obținut 73 de puncte la evaluare și în măsura în care nu vor fi contestații, în termen de 30 de zile se va face lista finală și vom reuși să promovăm acest proiect important. În mod normal, sediul de primărie trebuie să fie cea mai frumoasă clădire din oraș”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Anul trecut, în octombrie, municipalitatea suceveană a depus marți la ADR Nord-Est un proiect de finanțare de aproape 7,4 milioane de lei, din fonduri europene, pentru creșterea eficienței energetice a sediului propriu, din Areni.