Grav accident sâmbătă dimineaţă în localitatea Milişăuţi. O autocamionetă în care se aflau trei persoane a rupt parapetul de protecţie de la podul care traversează râul Suceava şi apoi a zburat în albia cursului de apă. Având în vedere că distanţa dintre pod şi albie este de circa 10 metri, impactul s-a dovedit extrem de violent.

Două dintre persoanele care se aflau în interiorul maşinii au reuşit să iasă şi să se salveze, însă a treia persoană a rămas încarcerată. La faţa locului s-au deplasat Modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Rădăuți, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate pe bărbatul încarcerat s-a dus o luptă contracronometru. Din păcate, persoana respectivă nu a mai putut fi scoasă în viaţă din maşina care i-a devenit sicriu.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava spun că intervenția a fost una dificilă, întrucât atât accesul către autovehicul, cât și poziția în care acesta era răsturnat a necesitat un efort susținut pentru operațiunile de extragere.

Dacă pentru unul dintre cei trei ocupanţi ai camionetei nu s-a mai putut face nimic, celelalte două persoane au scăpat cu răni ușoare. Acestea au fost preluate de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean și transportate la spital, pentru investigații suplimentare.