În cursul lunilor ianuarie şi februarie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a desfăşurat 342 de controale în urma cărora a aplicat 58 de amenzi în valoare de 112.700 de lei şi 38 de avertismente. Reprezentanţii CJPC au mai adăugat că 220 de reclamaţii au fost depuse de suceveni nemulţumiţi, cele mai multe vizând societăţile de telefonie mobilă. 16 amenzi în valoare de 25.200 de lei şi patru avertismente au fost aplicate în unităţi de alimentaţie publică din mediul rural, în cadrul celor 48 de acţiuni de control întreprinse. „S-au constatat deficienţe de informare în meniu, lipsa preţurilor, alimente neetichetate corespunzător sau fără etichetă”, a arătat Vasile Latiş, comisar-şef adjunct. În atenţia comisarilor CJPC au fost şi unităţile care comercializau produse la „preţ redus”, unde au fost efectuate 21 de acţiuni de control, soldate cu opt amenzi în valoare de 23.000 de lei şi un avertisment. „Au fost depistate produse la care preţul vechi şi preţul nou erau indicate incorect sau nu era indicată perioada soldării”, a explicat Vasile Latiş. În ceea ce priveşte cele 26 de controale efectuate la comercializarea produselor textile, au fost aplicate şase amenzi în valoare de 14.000 de lei şi trei avertismente. „Ca deficienţe constatate menţionăm lipsa etichetelor în limba română la produsele din import, lipsa preţurilor sau etichete necomforme”, a mai spus Latiş.