Deși anul acesta startul campaniei „Toți pentru curățenia orașului” a fost dat începând de luni, 12 martie, toate lucrările vor trebui reluate de la zero.„Din păcate revenirea iernii ne-a dat peste cap programul de curățenie. Am depus eforturi, am făcut curățenie la bulevardul principal, acum va trebui să intervenim din nou și să o luăm de la zero. În ideea optimistă că vom putea lucra săptămâna viitoare, am decalat programul de curățenie cu o săptămână”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.Conform noului program de curățenie de primăvară, echipele de salubrizare ar trebui să intre prin cartiere începând de luni, 26 martie.Una dintre echipe are în atribuții cartierele Obcini, George Enescu și Burdujeni, iar în etapa a II-a zona centrală, cartierul Ițcani, Zamca și Burdujeni, pe care trebuie să le parcurgă până pe 6 aprilie.„În paralel, vom face tot ce putem să facem curat în zona bisericilor și a școlilor, pentru a fi pregătiți de sărbătorile pascale. Deocamdată suntem încă în stare de alertă, pentru că se anunță noi ninsori în perioada următoare”, a adăugat edilul sucevean.Din încasările de taxe și impozite, luna aceasta s-a reușit achitarea parțială a facturilor emise de societatea de salubrizare a orașului, mai exact 1,5 milioane de lei, dar din urmă tot mai sunt datorii neachitate, în valoare totală de un milion de euro.