Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au finalizat cercetările într-unul din marile dosare de trafic de droguri de pe zona Rădăuţi. Procurorii au conexat în dosar mai multe fapte, inclusiv atacul asupra poliţistului Dan Ciprian Sfichi, de la Serviciul de Acţiuni Speciale, care a fost la un pas de moarte după ce a fost lovit cu sabia în cap de Alexandru Huţuleac, zis „Duţu”, cel identificat de anchetatori ca unul din capii grupării care a vândut etnobotanice ani de zile în Rădăuţi şi nu numai.

În total, au fost trimişi în judecată şapte inculpaţi, din care doi în stare de arest preventiv. Cei aflaţi după gratii sunt Huţuleac şi Răzvan Percec, consideraţi liderii traficanţilor de droguri din zona Rădăuţi.      

Procurorii DIICOT au stabilit că după data de 13 august 2016, imediat ce au fost puşi în libertate într-un alt dosar privind traficul de droguri, Alexandru Huţuleac şi Răzvan Percec, deşi aflaţi sub control judiciar, au iniţiat un nou grup infracţional organizat, specializat în comerţul cu substanţe cu efect psihoactiv. Din datele adunate de anchetatori rezultă că grupul a fost constituit iniţial împreună cu Andrei Iulian Lungoci, iar din februarie 2017 l-au cooptat şi pe Valerian Cătălin Bălici, zis „Ralph”, care se afla şi el sub control judiciar.

Anchetatorii au mai stabilit că începând cu luna octombrie 2016 la grupare au aderat şi Leonard Dragoş Jurovschi şi fratele său, Andrei Toader Jurovschi.

În august 2017, la grupare ar fi aderat şi Valentin Beniamin Beghean.

Pe parcursul cercetărilor şi a monitorizărilor care au urmat, procurorii DIICOT au mai surprins un episod violent în care victimă a căzut unul dintre cei care vindea etnobotanice.

Huţuleac şi Percec sunt acuzaţi că au pătruns în apartamentul din Iaşi al unui tânăr care a vrut să iasă din gruparea de traficanţi, bătându-l măr. La începutul lunii decembrie a anului trecut s-au obţinut mai multe mandate în baza cărora, în dimineaţa zilei de 5 decembrie, poliţiştii au deschis la domiciliile mai multor suspecţi. 

Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale au descins la locuinţa lui Huţuleac. După ce au strigat „Deschide! Poliţia!” şi au spart uşa de la intrarea, trei poliţişti au intrat în casa suspectului. Imediat după ce poliţiştii au pătruns în casă, Huţuleac, care coborâse deja în hol şi avea în mână o sabie, l-a lovit în „orb”, în zona capului, pe unul dintre poliţişti, Dan Ciprian Sfichi. Poliţistul a ajuns în stare foarte gravă la spital, iniţial medicii fiind rezervaţi în privinţa evoluţiei sale. Certificatul medico-legal a indicat că Dan Ciprian Sfichi a suferit leziuni care au necesitat 100-110 zile de îngrijiri medicale. Leziunile i-au pus în primejdie în mod evident viaţa poliţistului.

Huţuleac a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de ultraj sub forma tentativei de omor, constituire de grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de persoane şi loviri sau alte violenţe.

Pentru aceleaşi infracţiuni, cu excepţia celei de ultraj, va fi judecat şi Răzvan Percec. Ceilalţi cinci inculpaţi au şi ei de răspuns pentru constituire de grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.