La Catedrala „Naşterea Maicii Domnului” din Gura Humorului a avut loc joi serbarea ”Lumina din sufletele noastre”, cu ocazia sfintelor sărbători Pascale, la care au participat beneficiari preşcolari, şcolari şi tineri din cadrul Serviciilor multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului.

În prezenţa invitaţilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, a preotului paroh Mircea Nuţu, a preotului Dumitru Bliorţu şi a preotului Dorin Moroşan, a interpretei de muzică bucovineană Manuela Pohoaţă, dar şi a celorlalţi invitaţi de seamă, în jur de 20 de copii şi tineri au susţinut un program artistic, tematic, emoţionant.

Momentele prezentate au reuşit să împletească pricesne şi sfaturi de suflet, Decalogul Tăcerii, dar şi mesaje cu iz pascal.

În ciuda emoţiilor cu greu mascate, participanţii au transmis cu bucurie invitaţilor ceea ce ei au învăţat pe parcursul celor 30 de zile: să creadă în ei şi în ceea ce pot face şi, mai presus de orice, să creadă că, avându-l pe Dumnezeu alături, îşi pot înmulţi talentele.

La intrarea în catedrală a avut loc un atelier de încondeiat ouă, la care au participat tineri din cadrul instituţiei, făcând demonstraţie de ouă încondeiate. Îndrumarea tehnică a fost asigurată de voluntari şi localnici din Moldoviţa care fac parte din Grupul Local de Tineret Moldoviţa, elevi la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldoviţa.

„Cu toţii, mici şi mari, experţi care au vibrat alături de aceşti oameni deosebiţi, şeful serviciului, asistenţi sociali, psihologi, educatori, colaboratori, reprezentanţi de la instituţiile preşcolare şi şcolare din oraş, de la Poliţia Gura Humorului, reprezentante din cadrul Clubului femeilor active din Gura Humorului, simpli spectatori sau reprezentanţi ai instituţiilor judeţului, ne-am bucurat de spectacolul primit <Lumina din sufletele noastre> şi am simţit mai aproape minunea Învierii Domnului.

Ne-au onorat cu prezenţa invitaţii noştri speciali, elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox <Mitropolit Dosoftei> din Suceava, coordonaţi de preotul Bogdan Cojoleanca - directorul Seminarului Teologic din Suceava, care ne-a impresionat pană la lacrimi, cu pricesne de suflet.

Aducem mulţumiri preotului paroh Mircea Nuţu din Gura Humorului pentru găzduire, dar şi pentru cadourile oferite( icoane şi fructe), elevilor voluntari din cadrul Grupului Local de Tineret din Moldoviţa, sponsorilor noştri de seamă, Alinei Bibolaru din Moldoviţa, care a bucurat copiii şi tinerii din cadrul serviciului cu daruri constând în dulciuri (ouţe, iepuraşi, buburuze din ciocolată)  şi fructe. De asemenea, aducem mulţumiri Tipografiei Terra Design din Gura Humorului, pentru grafica şi printarea afişelor şi invitaţiilor de la eveniment”, au declarat organizatorii evenimentului.