Miercuri seară, la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, a avut loc concertul de lansare al formaţiei "Electric Strings", coordonată de prof. Ciprian Constandache.

Formaţia a luat fiinţă în luna februarie a acestui an, din dorinţa elevilor de a studia genuri muzicale noi, actuale, sub atenta îndrumare a profesorilor lor, aceştia încurajându-i, supraveghindu-i la studiu sau chiar cântând alături de ei. Alături de elevii clasei de vioară a prof. Ciprian Constandache, s-au remarcat şi cei ai prof. Svetlana Gheorghe (vioară), ai prof. Doina Chişcă (violă), ai prof. Angelica Banea (violoncel) şi ai prof. Daniel Dragomirescu (chitară).

Ritmul formaţiei a fost susţinut cu entuziasm de către prof. Lucian Rusu.

Programul concertului: Strong - din filmul Cinderella; I see you - din filmul Avatar; Shut up and dance - Walk on the Moon; Thinking out loud - Ed Sheeran; Titanium - David Guetta fit. Sia; Can’t help falling in love - Elvis Presley; Viva la vida - Coldplay; See you again - din filmul Fast & Furious 7; Game of thrones - din filmul cu acelaşi nume; All of me - John Legend; Firework - Katy Perry; Sweet child of mine - Guns N’ Roses. Bucuria, entuziasmul şi tinereţea formaţiei au fost molipsitoare, iar publicul numeros din Sala Auditorium „Ion Carp Fluerici” a Colegiului de Artă a trăit fiecare piesă la intensitate maximă, răsplătindu-i pe artişti cu ropote de aplauze.