38 de elevi merituoși ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava au primit Diploma de Excelență a instituției în cadrul Galei Olimpicilor Ștefaniști, eveniment desfășurat în ultima zi a acestui an școlar.

”Gala s-a desfășurat sub auspiciile motto-ului inspirat de Bertrand Russel: <Rațiunea este și trebuie să rămână sluga pasiunii>. Adevărat, numai despre pasiune poate fi vorba când enumerăm distincțiile naționale și internaționale obținute de elevii David Corneliu Turturean, Paul-Florin Rebenciuc, Eduard Valentin Dumitrescul și Bogdan Rusu care au reprezentat sau vor reprezenta România în competiții internaționale. Acești patru elevi, precum și alți 34, au primit Diploma de Excelență a Colegiului, validată și de inspectorul școlar general", a arătat prof. Dan Popescu, directorul Colegiului „Ștefan cel Mare”.

De asemenea, în conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară, anual se acordă cea mai înaltă distincție a instituției - Diploma și Placheta de Onoare a colegiului - trofeu conferit anul acesta elevului David Corneliu Turturean, care s-a calificat la șase olimpiade naționale. Cu sprijinul sponsorului Tehno World SRL Fălticeni, top performerii au fost premiați cu bani, cărți și insigna Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava. În cadrul Galei s-au acordat pentru a treia oară premiile „Profesor Gheorghe Marchitan”. Conf. univ. dr. Marius Marchitan a acordat premiile Junior elevilor Alexia Babliuc, din clasa a VII-a, și lui Bogdan Rusu, din clasa a VIII-a. Premiul Senior a fost conferit elevului David Corneliu Turturean, iar Marele Premiu – absolventului Radu Cristian Ștefănescu.

De asemenea, generând competiție, Gala a înregistrat o premieră: s-au acordat și două Premii „Scheffel” la inițiativa familiei de ștefaniști Scheffel. Premiul Scheffel Junior a fost adjudecat de Eduard Valentin Dumitrescul, iar Premiul Scheffel Senior i-a revenit lui Paul Florin Rebenciuc.

Festivitatea a continuat cu premierea elevilor pe clase.

Anuarul colegiului va include albumul olimpicilor ștefaniști, precum și panoul liderilor claselor din colegiu.