După ce Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a predat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice peste 10.000 de metri pătrați din campusul din comuna Moara pentru construcția unui cămin de 945 de locuri, instituția pregătește un alt proiect pentru campusul II.

Rectorul interimar al instituției, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, a arătat că ”printr-o finanțare dintr-un împrumut al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, vom construi o grădinița în campusul II, ca bază practică și de cercetare pentru Facultatea de Șiințe ale Educației”.

Acesta a mai menționat într-o postare pe internet că lucrările la ambele obiective ar trebui să înceapă, cel târziu, în primăvara anului viitor.
„Acesta este al doilea obiectiv din Campusul II al universității după ce în martie universitatea a predat 1 ha de teren Companiei Naționale de Invenții, împreună cu documentația necesară, pentru construcția unui Cămin studențesc”, a mai notat Dimian.