Gest lăudabil al preotului din comuna Ipotești, la finalul anului școlar. Acesta a oferit câte 500 de lei celor mai silitor elevi de la școala gimnazială din comună, motivând și sprijinind astfel performanța școlară.

De altfel, preotul ortodox Constantin Bobu a fost partener în cadrul mai multor activități demarate de unitatea de învățământ din comună. Potrivit prof. Loredana Corjuc, directoarea Școlii Gimnaziale Ipotești, ”cooperăm foarte bine cu dumnealui, a fost partener al proiectului <Pe aripile copilăriei>, de 1 iunie, manifestarea dedicată, cu precădere, elevilor școlii şi copiilor aflaţi în plasament în complexele de apartamente din Dorohoi”.

Cei șapte elevi premiați de Constantin Bobu au medii generale între 9.90 și 10. Este vorba despre: Dinu Hostiuc, din clasa a VIII-a A, media generală 10; Roberto Corjuc, clasa a VI-a C, media generală 10; Cosmin Duciuc, clasa a VI-a C, media generală 10; Iustina Bejinariu, clasa a VI-a C, media generală 9,96; Irina Daria Moisan, clasa a VI-a A, media generală 9,93; Miruna Cosovan, clasa a VI-a B, media generală 9,90; Deny Surugiu, clasa a VI-a C, media generală 9,90.