Zilele municipiului Suceava vor fi sărbătorite luna aceasta timp de trei zile, în perioada 22 – 24 iunie, prin organizarea unei suite foarte diversificate de evenimente.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că programul Zilelor Sucevei a fost modificat față de anii anteriori astfel încât sâmbătă seara vor urca pe scenă trupele de muzică ușoară, care, de obicei erau chemate duminica.

Programul de divertisment dedicat Zilelor Sucevei începe de vineri 22 iunie, începând cu ora 18.00, cu tinere talente locale, Școala de dans Bucovina Dance Studio, Andy C., Unison Band și Alexandra Ungureanu.

Alex Velea, Antonia, Anna Lesko, trupa Alter Ego dar și tinere talente locale vor cânta sâmbătă seara, pe 23 iunie, începând cu ora 18.00, în parcarea Iulius Mall.

Spectacolul se va încheia cu un frumos foc de artificii.

Duminică, 24 iunie, începând cu ora 14.00, participanții la manifestările dedicate Zilelor Sucevei vor avea parte de un concert extraordinar de folclor.

De asemenea, timp de trei zile, de vineri până duminică, în centrul Sucevei, pe esplanadă, are loc “Târgul de Sânziene”.