Un bărbat în vârstă de 48 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a ieşit băut în trafic, cu mopedul, şi a fost tamponat de o maşină. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marţi, la ora 07.30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un localnic de 56 de ani nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a intrat în coliziune față-spate cu mopedul condus de un bărbat de 48 de ani, tot din municipiul Suceava.Din accident nu au rezultat victime, ci doar avarierea autoturismului și a mopedului.Conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoturismului şi de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului mopedului, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.