Sâmbătă, 15 septembrie 2018, aproximativ 250 de elevi şi cadre didactice din Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc au răspuns prezent celei mai ambiţioase acţiuni civice din ţară, „Let`s do it, Romania!”.

Elevii ştefanişti au dat dovadă de spirit civic şi s-au echipat cu mănuşi şi saci menajeri pentru a ecologiza zonele Izvorul Alb, Izvorul Malului, Valea Caselor şi Buneşti din Câmpulung Moldovenesc. Încă de la iniţierea acestui proiect, tinerii liceeni au participat, în fiecare an, la activităţi de ecologizare a albiei râului Moldova şi a lizierelor pădurilor din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

„Elevii Colegiului Naţional Militar s-au alăturat celor peste 2.100 de militari şi civili din Armata României care s-au mobilizat, în toată ţara, pentru o Românie mai curată. În acelaşi context, pe parcursul anului şcolar, tinerii liceeni iau parte la acţiuni de ecologizare iniţiate de administraţia publică locală şi de către colegiu”, au transmis reprezentanţii instituţiei. Campania „Ziua de Curăţenie Naţională” se desfăşoară în context global, în 150 de ţări, sub numele „World Cleanup Day” şi reprezintă o activitate de responsabilizare a populaţiei în privinţa gestionării deşeurilor.