Oaspeți încărcați cu daruri au vizitat joi, 20 septembrie, Școala Primară din Buda, comuna Râșca, aceștia fiind întâmpinați cu entuziasm de elevii și profesorii unității, părinți și autorități locale.

Alianța Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava, împreună cu Asociația Promotorii Bucovinei, Metropolitan Life și United Way România, au donat 15 laptopuri noi pentru laboratorul de informatică al școlii și 50 de ghiozdane dotate cu rechizitele necesare începutului de an școlar.

Activitatea este parte a proiectului „Dăruind vei dobândi”.

Prof. Giani Leonte, președintele ASI Suceava a arătat că „inițiativa a aparținut Asociației Promotorii Bucovinei, care au primit din partea Metropolitam Life 15.000 de lei, bani pe care au vrut să-i direcționeze, sub forma unor materiale didactice, unei școli din județ. Am ales școala din Buda, o școală în renovare, care nu avea un laborator de informatică. Unitatea a primit 15 laptopuri noi cu licență, iar 50 de elevi de la Școala Primară Buda, care provin din familii defavorizate, au primit ghiozdane echipate cu rechizite necesare”.

Acesta a mai arătat că ASI Suceava a contribuit cu suma de 3.000 de lei, Alianța propunându-și să repete acest gest la fiecare început de an școlar.

„Elevii au fost foarte încântați, le-am făcut o surpriză foarte plăcută”, a mai adăugat Leonte.

Alături de elevi au fost prof. Elena Ignat - președinta Asociației Promotorii Bucovinei, prof. dr. Petru Crăciun - inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, partener în proiect, Ion Bosînceanu - primarul comunei Râșca, reprezentanți ai școlii din Râșca, la care este arondată școala Buda, reprezentanți Metropolitan Life.