Lucrările la cele două tronsoane nefinalizate ale şoselei de centură a Sucevei vor începe de la 1 octombrie. Ordinul de începere a fost semnat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și comunicat consorțiului de firme care va lucra. Ordinul de începere a lucrărilor era așteptat de la începutul lunii septembrie, după ce s-a organizat licitație pentru atribuirea restului de lucrare. Lucrările vor fi executate de asocierea dintre SC Autotehnorom SRL (lider de proiect), SC Operațional Autoleasing SRL – SC Opr Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regadios SA – SC Florconstruct SRL – SC Calcarul SA. Termenul de execuție este de 9 luni de zile. Contractul are o valoare de peste 61 de milioane de lei. Noii indicatori tehnico-economici pentru finalizarea rutei ocolitoare a municipiului Suceava au fost aprobaţi în şedinţa de Guvern de la începutul lunii iunie 2018, valoarea investiţiei la centura de ocolire a municipiului Suceava ajungând la exorbitanta sumă de 399,935 milioane de lei, adică 87,7 milioane euro pentru un drum de 12,4 km cu două benzi, 16 poduri şi 48 de podeţe.Suma prevăzută în 2007 pentru această investiţie importantă pentru municipiul Suceava era de doar 265,407 milioane de lei şi a ajuns astăzi la aproape 400 de milioane de lei, la o proporţie de realizare a lucrărilor de 87%. Un tronson de circa 5 km este finalizat şi dat în folosinţă în martie 2015, în timp ce celelalte două tronsoane, cu lucrări executate în proporţie de 85%, sunt abandonate de ani de zile.