Lucrările de reabilitare a Parcului Vladimir Florea, de lângă Policlinica Areni, demarate la jumătatea lunii august, în municipiul Suceava, se apropie de final.

„În acest moment se realiniază băncile și s-a început reamenajarea spațiilor verzi, inclusiv plantarea de crizanteme. Cu o investiție minimă, am reușit să schimbăm complet aspectul acestui parc unde foarte multe persoane în vârstă, și nu numai, își petrec timpul liber, jucând table și șah”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi, care a dat asigurări că va fi recondiționată și fântâna arteziană.

Lucrarea este făcută pe reparații, în cadrul contractului municipalității sucevene cu firma care se ocupă de pavaje.