Gardul unui sătean din Costâna a fost pus la pământ de un şofer care a părăsit drumul judeţean 209D. Evenimentul s-a înregistrat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, iar şoferul a plecat de la faţa locului în speranţa că va scăpa basma curată.

Chemaţi la faţa locului, poliţiştii de la Secţia 5 Rurală Dărmăneşti au demarat cercetările şi au descoperit un VW Polo care intrase în gard, însă fără şoferul care dispăruse. Din discuţiile cu proprietarul gardului, poliţiştii au aflat că şoferul a plecat imediat după ce a distrus gardul, indicând şi direcţia de deplasare a bărbatului.

La aproximativ 2 km de locul incidentului, poliţiştii l-au ajuns pe şofer, un tânăr de 20 de ani, din Bălăceana. Acesta a recunoscut că el este autorul distrugerii gardului şi a precizat că nu a mai putut controla maşina care a derapat şi a intrat în şanţ.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital pentru a i se preleva probe de sânge. Şi pentru ca tărăşenia să fie completă, s-a constatat că şoferul de ocazie nu avea nici un fel de permis de conducere. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducere fără permis” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.