Tragedia rutieră produsă în judeţul Suceava, la Sasca Nouă, pe DN 2E, în care două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite, declanşează un amplu protest naţional al transportatorilor. Accidentul a avut loc după ce un microbuz care efectua un transport neautorizat de persoane, de la Paşcani spre Italia, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal o furgonetă de transport lapte. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), suceveanul Alin Creţu, a declarat, luni, că din datele obţinute de această structură, microbuzul efectua în mod regulat transporturi ilegale. „Acest accident rutier a fost cauzat de viteza excesivă şi starea tehnică necorespunzătoare a microbuzului transformat artizanal, microbuz care, din datele obţinute de FORT, efectua în mod regulat transport ilegal de pasageri şi mărfuri către Italia. Tragedia rutieră de la Sasca Nouă se alătură seriei negre de astfel de evenimente, petrecute în ultimii ani, cu consecinţe extrem de grave, un adevărat fenomen naţional pe care FORT încearcă de ani de zile să îl oprească”, a spus Alin Creţu.

El a adăugat că fenomenul transportului neautorizat, practicat de persoane fizice din România, a luat amploare şi s-a dezvoltat în ultimii zece ani, atât la nivel local, naţional, cât şi internaţional, pe fondul gravelor probleme legislative şi operaţionale cu care se confrunta transportul rutier de pasageri. „Transportul neautorizat de pasageri, desfăşurat cu autoturisme sub capacitatea de nouă  locuri sau autoturisme de tip microbuz destinate transportului de mărfuri, transformate artizanal, având şi locuri pentru persoane, nu oferă nici o siguranţă, iar pasagerii sunt expuşi tragediilor, fără să beneficieze de asigurare pe întreaga durata a călătoriei, aşa cum prevăd actele normative în cazul transporturilor licenţiate”, a arătat prim-vicepreşedintele FORT, care a mai adăugat că zilnic, câteva mii de maşini desfăşoară transporturi ilegale, fără ca posesorii acestora să plătească măcar un leu către bugetul de stat.

 

La protest vor participa peste 5.000 de patroni de firme de transport şi angajaţi ai acestora

Alin Creţu a precizat că din estimările FORT, bugetul de stat este prejudiciat anual cu sume de ordinul a zeci de milioane de euro din cauza activităţilor de transport ilicit şi neautorizat, în timp ce, din punct de vedere al actelor normative în vigoare, pentru combaterea fenomenului este nevoie de modificarea unui singur articol, respectiv de eliminarea sintagmei „în mod repetat”, aplicabilă persoanelor fizice, în legea taximetriei.

De asemenea, prim-vicepreşedintele FORT a spus că în cazul transporturilor ilegale de la nivel local, situaţia este extrem de gravă în aproape toate judeţele ţării.

Alin Creţu a subliniat faptul că în prezent, cuvântul de ordine în transporturi este „haos” şi, faţă de tot ceea ce se întâmplă, FORT a sesizat Guvernul României, Comisia Europeană şi Parlamentul European. El a arătat că pe 22 februarie 2019, FORT organizează la nivel naţional şi în Bucureşti, în Piaţa Victoriei din faţa Guvernului, un amplu protest „ce are rolul de a aduce legislaţia pe drumul cel bun”. La protest ar urma să participe aproximativ 5.000 de patroni şi angajaţi din transporturi din întreaga ţară, care vor susţine revendicările ce privesc atât transportul de mărfuri, cât şi cel de pasageri.