Un bărbat s-a ales cu un noian de acuzaţii după ce, băut fiind la volanul unui autoturism, şi-a accidentat un prieten care mergea pe carosabil şi apoi l-a dus acasă, fără să anunţe poliţia, iar asta deoarece maşina pe care o conducea nu era înmatriculată şi avea numere false. În urma aventurii acestuia, el a fost reţinut în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Poliţiştii au continuatcercetările cu privire la vătămarea corporală a unui tânăr din comuna Dorna Arini, stabilind că luni, în jurul orei 16.00, doi bărbaţi au consumat băuturi alcoolice în mai multe locaţii.

În jurul orei 21.00, cei doi s-au deplasat la domiciliul unuia dintre ei, în vârstă 30 de ani, unde acesta s-a urcat la volanul autoturismului, pentru a-l duce pe prietenul său acasă.

În timp ce bărbatul de 30 de ani conducea autoturismul pe drumul comunal Pârâul Ortoii, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, maşina a părăsit partea carosabilă spre stânga şi a intrat într-un şanţ.

După producerea acestui eveniment, cei doi şi-au continuat deplasarea pe jos spre domiciliul unui prieten din localitate, pentru a-i solicita acestuia să-i ajute cu un tractor forestier să scoată autoturismul din şanţ.

De la domiciliul acestuia victima şi-a continuat deplasarea spre domiciliul său în calitate de pieton, pe partea carosabilă.           

Bărbatul de 30 de ani, după ce a scos autoturismul din şanţ cu ajutorul tractorului forestier, a condus din nou autoturismul pe drumul comunal Pârâul Ortoii spre DN 17B, iar la un moment dat, ajuns în dreptul prietenului său care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, l-a acroşat, accidentându-l uşor.

După impact, bărbatul de 30 de ani l-a luat pe prietenul său în autoturism şi l-a transportat la domiciliul său, fără a mai anunţa organele de poliţie. Ulterior, concubina victimei a solicitat prin 112 o ambulanţă pentru a-i acorda acesteia îngrijiri medicale, declarându-le cadrelor medicale că bărbatul a fost victima unei agresiuni.

În urma efectuării verificărilor privind autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani, s-a constatat că acesta nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare pe care acesta îl avea aplicat este fals.

Faţă de bărbatul de 30 de ani s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind introdus în arestul al IPJ Suceava, urmând ca miercuri să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunerea măsurii de arestare preventivă.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.