Un copil în vârstă de 8 ani a fost accidentat mortal, miercuri, de o maşină, după ce a ţâşnit în drum de după un tractor parcatPotrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 16.27, în timp ce conducea autoturismul pe DC ,,Brădet” din comuna Voitinel, un localnic de 19 ani a surprins și accidentat grav un minor de 8 ani, din aceeași localitate, care a pătruns pe drumul public de după un tractor parcat pe sensul opus de mers al autoturismului. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, din cauza leziunilor suferite, a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.