În perioada 18-23 aprilie 2019, la Bistriţa, va avea loc Olimpiada naţională de limbi romanice – limba franceză, etapa naţională, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin  Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. 

De la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) au fost desemnate să participe  în Comisia centrală, care monitorizează complexul proces de evaluare şi jurizare a performanţelor elevilor, prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc – preşedinte şi conf. univ. dr. Olga Gancevici – vicepreşedinte.

„Sprijinind în mod constant fenomenul amplu şi divers al francofoniei, stimulând performanţele înalte ale tinerilor în domeniul limbii, literaturii şi civilizaţiei franceze şi francofone, alma mater sucevensis se situează şi în acest an pe un loc fruntaş în promovarea valorilor culturale fundamentale, în prezervarea tradiţiei francofile a poporului român”, menţionează reprezentanţii USV.