Lucrările de refacere a rosturilor de dilataţie de pe podul de peste râul Suceava, de la Bazar, demarate din plin joi dimineață, au dat peste cap traficul rutier pe principala arteră de circulație a oraşului, Calea Unirii, care face legătura între Centru si cartierul Burdujeni.

Pe lângă organizarea de şantier, muncitorii au demarat o lucrare suplimentară, de eliminare a bordurilor de pe mijlocul străzii, probabil pentru a permite accesul ambulanţelor şi maşinilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Cozile se întind deja pe kilometri întregi, iar coşmarul şoferilor este abia la început.