În ajunul Zilei Internaționale a Copilului, la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava s-a desfășurat festivitatea de premiere a concurenților de la cea de-a XVII-a ediţie a Concursului elevilor de la clasele a IV-a şi a VIII-a din municipiul Suceava și din comunele învecinate.

Competiţia urmărește stimularea și promovarea elevilor capabili de performanțe la două discipline de bază din planul de învățământ, limba română și matematică.

La clasa a IV-a, Premiul I și Premiul special la matematică au fost obținute de Alexandra Palagheanu, de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, coordonată de prof. Maria Calancea. Premiul al II-lea i-a revenit elevului Mihnea Ștefan Brădățan, de la Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului, îndrumat de prof. Catrina Cotoară. Matei George Petrescu (Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava) a fost recompensat cu Premiul al III-lea, sub îndrumarea prof. Maricica Andronache.

Premiul special la limba română a mers la Sabrina Julia Macoveiciuc, de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, pregătită de prof. Teodosia Cornea.

La clasa a VIII-a au fost premiați următorii elevi: Premiul I, Premiu special la limba română și Premiu special la matematică (cu maxim de puncte) - Alexia Babliuc (Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, prof. Carmen Bocăneţ și prof. Cristian Amorăriței); Premiul II – Șerban Orza (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Silvia Forij, prof. Adrian Vieriu); Premiul III – Ștefan Domunco (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Laura Cristina Asimionesei); Premiul III - Maria Temneanu (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Laura Cristina Asimionesei); Premiul III - Dragoș Andrei Sîrghi (Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Carmen Bocăneţ, prof. Cristian Amorăriței).

Concursul a constat într-o probă scrisă, iar originalitatea tratării subiectelor a avut o pondere importantă în evaluarea lucrării. Concursul nu se vrea numai o simulare a testării naţionale, ci o probă de perspicacitate, ingeniozitate și creativitate.

Premiile au fost oferite de Primăria Suceava şi Asociația Profesioniștilor Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare”.