Trupa de teatru francofon „L’Écho„ a Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, formată din elevii Ionela Rotar, Delia Bodnariuc, Oana Maria Bărbosu și Alin Bojoreanu, a reprezentat România la a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Francofon pentru Liceeni „10sur10”, eveniment desfășurat la Poznan, în Polonia, 6-10 iunie 2019. Elevii sunt în clasa a IX-a, profil servicii, trupa fiind coordonată de prof. dr. Mariana Ciupu.

Trupa de teatru francofon a colegiului a fost unica reprezentantă a țării, alături de participanții din Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Albania și Tunisia.

Potrivit elevilor, „piesa de teatru interpretată de elevii de la Colegiul Economic Suceava se intitulează <Le sourire> (Zâmbetul), de Eva Bondon, și prezintă diverși termeni din registrul semantic al activității economice precum inflation, prix, cher, argent, carence, réserves, euros.

Punerea în scenă ilustrează o lume hipertehnologizată, care cunoaște durerea lipsei unei emoții de bucurie autentice în interacțiunea socială, dependentă de unicul zâmbet virtual ce poate fi achiziționat contra cost, ca produs bancar.

Un ghișeu, în care câțiva clienți ai băncii de zâmbete stau la coadă în fața recepționistei pentru a intra într-o cabină unde li se va oferi unul, două, cinci minute de zâmbet în schimbul unui tarif. Deodată, sosește o persoană disperată care imploră să vină în față. Are nevoie imediat de un zâmbet sau va muri. Nicio șansă de a i se ceda locul sau măcar o secundă din acest zâmbet”.

Ca latură a educației non-formale, tinerii au trăit o experiență de neuitat a practicii teatrale prin joc, luare de cuvânt în limba franceză și interacțiunea cu colegii lor aparținând altor culturi, învățând într-un ambient formal și non-formal valori precum egalitatea, solidaritatea, convivialitatea și prietenia.

Evenimentul, deopotrivă festiv și ludic, a reunit liceeni, profesioniști și iubitori ai teatrului și ai limbii franceze din lumea întreagă.

Festivalul a fost organizat de Drameducation - Centrul internațional de teatru francofon din Polonia.