Un sucevean în vârstă de 32 de ani, motociclist, a murit, marți seară, pe DN 17, în Pasul Tihuța, la Piatra Fântânele, pe raza județului Bistrița Năsăud. Tânărul era din Pojorâta și se deplasa cu un grup de motocicliști pe direcția dinspre Ardeal spre Suceava. Motocicleta a intrat violent într-un parapet și a luat foc, tânărul fiind îndepărtat de martori oculari de la locul incendiului. Din păcate, acesta avea leziuni mult prea grave, care au condus la deces, în ciuda eforturilor personalului medical. La fața locului au intervenit și pompierii suceveni de la Poiana Stampei.