Asociaţia „Bursa pentru viaţă”, împreună cu Fundaţia FARA, organizează, în perioada 15 iulie - 15 septembrie, o campanie de strângere de rechizite pentru copiii nevoiaşi, intitulată „Mesajul din ghiozdan”. „Scopul nostru este să contribuim la educarea şi viitorul copiilor fără posibilităţi, cu risc crescut de abandon şcolar, ajutându-i să îşi construiască un viitor decent. Prietenii noştri de la Fundaţia FARA au identificat peste 300 de copii care au nevoie de ghiozdane şi rechizite în noul an şcolar. Până la mijlocul lunii septembrie ne propunem să adunăm cu ajutorul vostru cât de multe rechizite putem”, ne-au spus reprezentanţii Asociaţiei „Bursa pentru viaţă”.

Cei care vor să se implice în această campanie pot cumpăra un ghiozdan pe care să-l umple cu rechizite: de la stilou, creioane, radieră şi penar, până la caiete, bloc de desen, acuarele, pensule, carneţele şi chiar trusa de matematică. „Tot ce ştii că poate ajuta un copil să înceapă, cu bine, anul şcolar: ghiozdan, acuarele, ascuţitoare, bloc de desen, creion grafit, creioane cerate 12/16 culori, creioane colorate, caiete A5 48 file, foarfecă şcolară, planşetă plastilină, plastilină, set pensule, pahar pentru apă, lipici stick, radieră, hârtie creponată, hârtie colorată, hârtie glasată etc. Adaugă o jucărie şi, dacă vrei, scrie-i un mesaj de prietenie. Gestul tău îi va bucura şi mai tare sufletul”, spun organizatorii, care au completat:

„Fie că doriţi să donaţi un pix, un caiet sau pachetele cu cele necesare, Aura vă va răspunde la numărul de telefon 0721889190 sau puteţi lăsa donaţiile la unul din centrele noastre de colectare. Link adrese: https://bit.ly/30B3IEa”, anunţă organizatorii. Conform Institutului Naţional de Statistică, aproape 30% dintre copiii români de până la 18 ani au renunţat la studii (obligatorii, conform legii), cu 10% mai mult decât acum doi ani şi cu 7% mai mult faţă de media europeană. „O cauză a abandonului școlar este rușinea. Rușinea că nu ai cu ce te îmbrăca, rușinea că nu ai pe ce scrie sau cu ce scrie. Scopul nostru este să contribuim la educarea și viitorul copiilor fără posibilități, cu risc crescut de abandon școlar, ajutându-i să își construiască un viitor decent. Școala începe în septembrie, însă nu la fel pentru toți copii. Pentru școlarii care locuiesc în centre sau provin din familii nevoiașe începerea școlii reprezintă un moment delicat. Împreună putem să-i ajutăm pe acești copii să meargă la școală”, au spus organizatorii.