Peste 40 de poliţişti din structurile de ordine publică şi secţiile arondate Poliţiei Municipiului Suceava, dar şi poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au acţionat în perioada 4-6 ianuarie pentru identificarea persoanelor fără adăpost şi conducerea acestora la centrele specializate. Totodată s-a urmărit şi identificarea persoanelor care apelează la mila publicului.
Acţiunile au avut ca scop reducerea riscului victimal al acestor persoane, dar şi identificarea şi legitimarea acestora prin includerea în bazele de date specifice poliţiei, având în vedere riscul infracţional, dar şi pericolul de victimizare crescut.
Poliţiştii au acţionat zilnic, cu precădere între orele 06.00-12.00 şi 18.00-24.00, fiind efectuate verificări în toate zonele şi locaţiile pretabile pentru adăpostirea acestor persoane.
Persoanele fără adăpost au fost preluate din canale, de sub poduri, din clădiri abandonate, dintre ţevile de termoficare, din incinta şi din zona gării şi autogării. S-au purtat discuţii cu acestea şi li s-a propus găzduirea la centrul ,,Lumina Lină” din cadrul Bisericii Sf. Vineri din municipiul Suceava.
Totodată, au fost legitimate şi persoanele identificate în intersecţii şi în zona hipermarketurilor apelând în mod nejustificat la mila publicului şi cerşind bani. În aceste cazuri, poliţiştii au aplicat şi sancţiuni contravenţionale.
La acţiune au participat 43 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” Suceava, din care 37 poliţişti de ordine publică (din cadrul Biroului Ordine Publică, Secţiei de Poliţie Urbană Burdujeni, SPR2 Ipoteşti, SPR5 Dărmăneşti, SPR8 Adâncata şi SPR9 Şcheia) şi 6 jandarmi.
În total, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost legitimate 338 de persoane, fiind avertizate/atenţionate sau introduse în bazele de date ale poliţiei 49 de persoane.
Au fost controlate 46 de obiective şi locaţii în care se adăposteau fără drept diverse persoane.
Au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.983 lei.
De asemenea, persoanele fără adăpost au fost luate în evidenţă, fiind totodată informate cu privire la oportunitatea apelării la adăposturile de noapte. Au fost desfăşurate şi trei activităţi de instruire a personalului centrelor de primire în regim de urgenţă şi adăposturilor de noapte, acţiuni efectuate de către poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava.
Cu toate persoanele identificate s-au purtat discuţii şi au fost îndrumate să apeleze la serviciile şi instituţiile specializate în acordarea de asistenţă socială şi sprijin.
O componentă distinctă a acţiunii a fost sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica acestor persoane şi sprijinirea acestora prin activităţi umanitare.
„Poliţiştii fac încă o dată apel ca toate aceste persoane să conştientizeze riscurile la care se expun şi să apeleze la serviciile specializate. De asemenea, poliţiştii solicită cetăţenilor să nu încurajeze cerşetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze fiinţe fără ajutor”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Poliţiştii de din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu partenerul tradiţional Brian Douglas au mers la adăpostul ,,Lumina Lină” şi au oferit persoanelor fără adăpost alimente şi bunuri de uz personal. „Găleţile cu alimente şi bunuri au adus un plus de speranţă celor cazaţi în centru, făcându-le mai uşoară trecerea peste aceste momente dificile. Dar în primul rând, gestul poliţiştilor şi al partenerilor lor le-a arătat celor fără adăpost că nu sunt singuri şi că împreună putem trece şi peste provocările vieţii, adoptând un comportament ghidat de norme sociale şi de principii şi valori sănătoase”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.
Comentarii