Sute de credincioși au luat Agheasma Mare la Mănăstirea ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”
Radu LUPAŞCU
Prima mare sărbătoare a anului, semnificând botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul, a adunat mii de credincioși în bisericile din municipiul Suceava. Sute dintre aceștia s-au adunat astăzi de dimineață în biserica ”Sf. Gheorghe” a mănăstirii ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”. Oamenii au asistat la liturghie, iar mai apoi au ieşit împreună cu preoţii în curtea mănăstirii, unde a fost oficiată o slujbă specială de sfinţire a apei. Ei au luat Agheasma Mare de marea sărbătoare a Bobotezei, cea care încheie şirul sărbătorilor de iarnă, plecând acasă cu apa tămăduitoare care s-a pregătit în amintirea botezării Domnului Iisus. Apa pentru Agheasma Mare se sfinţeşte o singură dată pe an, de sărbătoarea Bobotezei, despre apa sfinţită spunându-se că are puteri miraculoase şi că îi fereşte pe cei care o beau de necazuri sau boli. Credincioşii stropesc cu ea casele, anexele și animalele, pentru a le feri de duhuri rele.
Comentarii