Un şofer beat a provocat o tamponare în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Poiana Stampei.
Secţia 15 Poliţie Rurală Vatra Dornei a fost sesizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, puţin după ora 2,00, prin 112, despre faptul că pe raza comunei Poiana Stampei a avut loc o tamponare.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat conducătorii celor două autoturisme, un localnic de 37 de ani şi un bărbat de 40 de ani din municipiul Fălticeni.
Întrucât bărbatul de 37 de ani emana halenă alcoolică, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Comentarii