Un groaznic accident rutier s-a petrecut joi, în jurul orei 10.30, în stația de autobuz de la Policlinică, în municipiul Suceava. O bătrână în vârstă de 84 de ani a căzut sub autobuzul de transport public local din care abia coborâse. Femeia a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, cu leziuni prin strivire la ambele picioare, fiind băgată în sala de operație. Din cercetările poliției rezultă că șoferul autobuzului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Șcheia, conducea autobuzul pe direcția Centru spre Areni, iar la plecarea de pe loc din stația transport public de persoane ”Policlinică” nu a respectat obligația de a aștepta toți pasagerii să coboare și de a pleca cu ușile închise. Bătrâna a dat să coboare târziu, chiar în timp ce șoferul pleca de pe loc, s-a dezechilibrat și a căzut, ajungând cu picioarele sub autobuz.Bătrâna a fost călcată cu puntea din spate a autobuzului la nivelul membrelor inferioare, rezultă din cercetări.Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0. Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.