Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, reia demersurile pentru alocarea sumei de cinci milioane de euro necesară pentru deschiderea noului spital din acest municipiu. Cătălin Coman a atras atenția că, dacă nu se va deschide acest nou spital, s-ar putea ajunge în situația în care ar muri mulți sucveni care suferă de alte boli, persoane care nu sunt infectate cu noul coronavirus. „Facem încă un apel un apel, disperat, pentru alocarea fondurilor necesare pentru dotarea cu echipamente și aparatură medicală a noului spital municipal. Spitalul Județean Suceava a fost declarat deja în mod oficial spital Covid – 19, ceea ce înseamnă că la această unitate spitalicească se vor trata doar cazurile de coronavirus. De asemenea, am văzut că presiunea  este foarte mare pe Spitalul Municipal din Rădăuți, unde ajung foarte mulți pacienți”, a declarat Cătălin Coman. El a adăugat că exact același lucru se întâmplă și la Fălticeni, unde spitalul vechi a fost declarat spital suport.

„În momentul de față avem un număr foarte mare de bolnavi care ajung la Fălticeni, cum se întâmplă și la Rădăuți. Din păcate, o să ajungem în situația în care populația va avea de suferit, iar unii vor muri și din alte boli decât de coronavirus. Oamenii care nu sunt infectați cu noul coronavirus, dar sunt bolnavi trebuie tratați undeva”, a arătat primarul din Fălticeni. El a precizat că spitalul vechi din Fălticeni este deja prea aglomerat, dar a subliniat faptul că în acest municipiu este un spital nou, „o bijuterie de spital”, căruia îi mai lipsesc doar dotările și aparatura medicală. Cătălin Coman a reamintit faptul că dacă ar exista fonduri de la Ministerul Sănătății, noul spital municipal ar putea fi deschis parțial în aproximativ trei săptămâni și va putea prelua bolnavi care nu sunt infectați cu noul coronavirus și care au nevoie de tratamente. Pe de altă parte, el a explicat că dacă va fi deschis, noul spital va asigura și dublarea capacității secțiilor de obstetrică-ginecologie şi neonatologie, aspect extrem de important în perioada aceasta, în condițiile în care maternitatea din Fălticeni este supraaglomerată.

Coman consideră că locuitorii din Fălticeni au fost efectiv mințiți atunci când s-a anunțat alocarea fondurilor pentru noul spital municipal. „Până nu voi vedea fila din buget cu alocarea sumei de cinci milioane de euro nu voi crede că s-a rezolvat problema noului spital din Fălticeni”, a spus primarul municipiului.