Care dintre noi s-ar duce de bunăvoie, voluntar, în focarul de la Spitalul Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, să dea o mână de ajutor cadrelor medicale?

Sunt mai mulți suceveni care au făcut, voluntari, în trecut, cursuri de acordarea ajutorului medical de urgență la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava și care, acum, în această perioadă critică, au răspuns imediat apelului făcut de a ajuta cadrele medicale din cea mai mare unitate medicală din județ.

O postare a devenit virală ieri în mediul online cu fotografia unuia dintre acești voluntari.

“Respect Sorin Mihalescul!! Este un voluntar din Suceava care şi-a luat o lună concediu fără plată, și-a trimis copilul şi soția de acasă să îi protejeze și este în prima linie la Spitalul Județean de Urgență Suceava, la primiri urgențe!!! Jos pălăria!!! Suceava suntem noi şi are oameni adevărați!! Doamne ajută!!!”, a scris pe pagina sa de facebook Adrian Buliga, președintele Uniunii Judeţene CNSLR Frăţia Suceava.

RESPECTUL și aprecierile noastre tuturor voluntarilor care se află în aceste zile în prima linie.

Sorin este antrenor personal și a mai apărut în Monitorul de Suceava cu performanțe foarte bune pe linie sportivă. Suceveanul a făcut parte din lotul naţional al României care a participat spre finele lui 2018 la Campionatul Mondial Unificat de Kickbox. Competiţia, care a avut loc în localitatea Carrara, din Italia, a beneficiat de un record de participare, pe tabloul de concurs aflându-se nu mai puţin de 5.000 de luptători, din 107 ţări. Sorin Mihalescul a reuşit un parcurs foarte bun, izbutind să obţină medalia de bronz a categoriei 74 de kilograme la stilul K1 light.