Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, se declară revoltat de faptul că spitalul municipal a fost închis abia astăzi, și nu de la finalul lunii martie, atunci când a solicitat acest lucru. Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc se va închide din seara aceasta, pentru o perioadă de 14 zile, după ce 28 de cadre medicale au fost confirmate deja cu noul coronavirus. Mihăiță Negură a declarat că încă din data de 26 martie 2020 a transmis o adresă oficială din partea primăriei către Instituția Prefectului și Direcția de Sănătate Publică Suceava prin care le-a solicitat celor două instituții închiderea spitalului, având în vedere că deja se semnalaseră primele cazuri de coronavirus în rândul personalului medical. „La vremea respectivă a venit doamna director de la DSP Suceava şi a spus că activitatea spitalului va continua, fără Unitatea de Primite a Urgenţelor şi secţia de medicină internă. Activitatea a continuat, deşi am cerut închiderea spitalului, şi când a venit rezultatul primelor teste s-a dovedit a fi unul alarmant. Când eu am solicitat închiderea încă se vorbea doar de Spital Județean Suceava, dar cred că e normal să nu iei în considerare că cineva de la Câmpulung Moldovenesc, un oraș cu 20.000 de locuitori, atrage atenția asupra a ceea ce se poate întâmpla aici”, a spus Negură. El a adăugat că nici astăzi, vestea despre închiderea spitalului municipal nu a primit-o pe cale oficială.

Primarul din Câmpulung Moldovenesc a precizat că din punctul de vedere al administrației locale a făcut toate demersurile pentru ca personalul medical să aibă spații de cazare pentru perioada de carantină sau autoizolare, la pensiuni de patru și cinci stele. De asemenea, el a precizat că două cadre medicale care duminică urmează să fie externate, fiind vindecate, vor avea la dispoziție un apartament pus la dispoziție de o persoană fizică.

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Manuela Trifan, a declarat, sâmbătă, că până la ora 16,00, au fost confirmați infectați cu noul coronavirus 74 de angajați ai Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc și cei șapte pacienți care se aflau internați în această unitate medicală.