Un bărbat de 54 de ani din municipiul Suceava s-a spânzurat în cursul zilei de miercuri într-un salon al Spitalului de Urgență ”Mavromati” din municipiul Botoșani unde era internat, fiind suspectat de noul coronavirus.

Ioan Epure locuia în municipiul Suceava și de ceva timp rămăsese fără un loc de muncă, după ce atelierul la care lucra și-a închis porțile. El se mutase și locuia de câteva zile la părinții săi din satul Viișoara, în județul Botoșani. După ce a avut câteva simptome asemănătoare infectării cu Covid 19, bărbatul s-a internat în spital, fiind testat pentru noul coronavirus. Potrivit celor care îl cunoșteau, el era în ultima perioadă abătut, după ce își părăsise locul de muncă și domiciliul din Suceava.  Fusese internat singur într-un salon din spital și aștepta rezultatele testării. Cadrele medicale l-au descoperit miercuri spânzurat în baia salonului. Un echipaj al ambulanței a încercat resuscitarea acestuia, însă din păcate nu a reușit, fiind declarat decesul. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Botoșani, pentru efectuarea unei necropsii. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările și cauza exactă care a dus la moartea bărbatului.